miercuri, 17 septembrie 2014

TREZEȘTE-TE. AICI. ACUM


Mulțumesc Ființă minunată 
C-ai apărut în viața mea
C-ai activat în mine Intuiția,
Iubirea necondiționată, fericirea, pacea.
Eu sunt Tu și Tu ești Eu
Așa am fost, suntem și vom fi Mereu
Îți mulțumesc că în sfârșit mă văd 
Pe mine înlăuntrul meu
Adevăratul Sine, Fiul lui Dumnezeu.

Eu te eliberez și mă eliberez
Încredințând totul Spiritului Sfânt
Iertarea e un legământ 
Ce ne trezește pe acest Pământ.
Eu te iubesc și mă iubesc acuma 
Așa cum am cerut întotdeauna
Manifestând oricând, oriunde
Direct din Sursă, Inimă, Matrice
Prezența, conștiența imparțială
Pacea lui Dumnezeu, Iubirea divină
Acum sunt în sfârșit prezent
Și mulțumesc și-ncredințez
din nou, din nou și iar din nou
Totul Spiritului Sfânt.
Unirea este în interior
Toate aspectele-mpreună
Se curăță și se eliberează
Iertând, iubind, încredințând.
Totul se echilibrează.
Astfel Ființa care sunt (re)învie
Sub blânda mângâiere-a lui Cristos din mine
Sunt suflet, pace și iubire
Sunt lumină, cale, adevăr
Te simt, mă simt … unit … cu Totul
Și știu c-abia acum incepe
O nouă Viață, în Prezență
Un răsărit nici-odată apus
Totul cu o iubire infinită.
Admir Ființa care sunt, pe care-o văd în Tine
Nu am cuvinte. Nu am gânduri.
Este de necuprins de minte
Ea (mintea) poate doar să fie într-o stare 
Oricare ar fi: de bucurie, admirație, mica iubire.
Este un vis din care mă trezesc
Cu tine-Acum de mână
Sub aripile Spiritului Sfânt
Și c-o Iubire infinită
Așa eu cer să manifest mereu
Iubirea, pacea lui Dumnezeu
Și manifest pentru că Sunt
Unit cu tine în Spiritul Sfânt.
Cuvinte multe, scrise sau vorbite
Imagini, poze, multe-nchipuite
Mintea oricum e depășită
Eu te-am iertat și m-am iertat
Eu doar  îmi dăruiesc acum
Iubirea răsărită-n drum.
M-abandonez, predau controlul
Ființei din adâncul meu
Spiritului Sfânt, Cristos-Dumnezeu
Așa am fost, sunt și voi fi Mereu.
Mulțumesc!
Iubesc!
Pe orice drum picioarele îmi umblă
Pe orice cale e un nou pământ
Se recrează totul pentru mine
O nouă înțelegere fără cuvinte
Simpla manifestare Eu Sunt
Iertând, iubind, încredințând
Smerit și blând la Poartă eu ating
Nemărginirea și Tăcerea
Și recunosc și îmi aduc aminte 
Și mulțumesc și nu mai am cuvinte.
Sunt Pacea.
Sunt contopit, unit, întreg
Acum mă-ntorc de unde nici nu am plecat
Tu ești aici acum cu mine, pentru că nu există separare
Și din unire și iertare Soarele răsare
Luminează, o nouă lume se arată
E lumea cea mai minunată
De Dumnezeu a fost creată
De prea mult timp a fost uitată
Acum, Aici, Noi doi privim 
Cu bucurie și iubire
Ceea ce suntem pentru această nouă lume.
Și ne luăm zborul purtați fiind
Pe aripile Spiritului Sfânt
Mulțumesc!
Pace, Iubire, Lumină!
Eu Sunt Iubirea!