duminică, 7 aprilie 2013

Lecția trufiei

Experiența de astăzi mi-a arătat partea ego-ului meu cel mai perfid, ascuns, viclean - trufia spirituală.
EU, cel care spuneam despre mine că sunt atent și am grijă să nu las să se întâmple sau să se manifeste în/prin mine.
Mulțumesc tuturor celor Prezenți în prezența mea care m-au ajutat să o conștientizez. să o recunosc, să o accept.
Când bunul meu prieten a simțit "lovitura" energetică provocată de ceea ce eu emiteam în jur, ca un adevărat prieten m-a luminat, mi-a spus ce simte la interior( fizic mai exact în spatele capului spre ceafă).
Atunci am realizat, și o rușine, și o umilință au pus stăpânire pe simțămintele mele interioare.
Pur și simplu nu îmi venea să cred că tocmai EU am căzut în această capcană. Eu cel care citesc, îmi măresc bagajul de cunoștințe, mă îndop cu o viteză teribilă cu toate informațiile pe care tot eu le cer, le caut, le găsesc, îmi vin. Eu cel care merge, urcă și urcă pe calea dezvoltării personale, spirituale, Eu am picat la proba practică. E atât de ușor să spui vorbe, să scoți pe gură cele mai frumoase teorii, fraze, cuvinte, dar la proba practică numai dumnezeirea din mine nu am arătat-o, numai iubirea din mine nu am lăsat-o să mă conducă, m-am lăsat condus doar de sinele fals, de ego-ul măreț al trufiei, mândriei.
Vai, cât de mic am putut să fiu, exact ca un copil care se aruncă în explicarea matematicilor avansate  deși el abia a invățat să adune, să scade și doar ce a auzit ieri de tabla înmulțirii. 
Sinele Meu Divin îmi arată întotdeauna Adevărul, exact așa cum eu l-am rugat. Iar Adevărul a durut, a fost o lovitură puternică peste fața unui om care leșină, doarme și nu vrea să se trezească. M-a scuturat puternic. 
Terapia iertării
Mulțumesc Tatălui Ceresc, lui Iisus, Iubirii Divine care se manifestă prin noi toți pentru că mi-a deschis ochii, pentru că mi-a arătat exact ceea ce trebuie, pentru că prin această Iubire Divină am putut să văd, să mă ridic, după ce tot castelul de nisip clădit de mine pe ego-uri false a fost distrus fir cu fir de Adevăr pentru a avea posibilitatea să încep o nouă temelie zdravănă în numele Adevărului, a Iubirii.
Mulțumesc!
Pace, Iubire, Adevăr!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu